Lumea unui copil cu autism este diferită, dar nu mai puțin reală. Este o lume în care sunetele pot fi prea puternice, luminile prea strălucitoare, hainele prea aspre și oamenii prea imprevizibili. Este o lume în care totul se simte intens, iar micile detalii, pe care ceilalți nici nu le observă, pot deveni copleșitoare. În mijlocul acestei avalanșe de stimuli, copilul caută siguranță, repetiție și familiaritate. Acolo unde noi vedem o simplă rutină, el vede un colț de liniște într-un univers haotic.
 

Pentru mulți copii cu autism, comunicarea nu înseamnă doar cuvinte. Înseamnă priviri, gesturi, reacții, mișcări ale corpului, felul în care evită contactul vizual sau, dimpotrivă, se leagănă ușor pentru a se liniști. Ei nu refuză lumea, ci încearcă să o înțeleagă în felul lor. Când nu privesc în ochi, nu e lipsă de interes. Când nu răspund la nume, nu e neascultare. Când flutură din mâini, nu e un gest ciudat, ci un mod de a-și regla emoțiile. Fiecare comportament are un sens, chiar dacă ceilalți nu îl pot descifra imediat.
 

Pentru un copil cu autism, lumea exterioară poate părea un loc plin de reguli imposibil de anticipat. Adulții vorbesc repede, schimbă tonul, își modifică expresiile, așteaptă reacții rapide și folosesc metafore pe care copilul nu le înțelege. În timp ce ceilalți copii se adaptează instinctiv la aceste schimbări, copilul cu autism rămâne blocat între dorința de a se conecta și teama de a greși. De multe ori, alege să tacă, să se retragă sau să repete ceea ce îi oferă confort – o jucărie, un sunet, o imagine, o mișcare repetitivă.
 

Ceea ce doare cel mai mult nu este autismul în sine, ci neînțelegerea din jur. Privirile curioase, comentariile răutăcioase, comparațiile nedrepte, etichetele puse în grabă. Copilul simte toate acestea, chiar dacă nu le poate exprima. Simte când este exclus, când este privit diferit, când ceilalți îl consideră „ciudat”. Iar în sufletul lui se adună o tăcere grea, o tăcere care nu înseamnă lipsă de emoție, ci o suferință tăcută, greu de pus în cuvinte.
 

Pentru fiecare copil cu autism există o lume a lui, dar și o lume care trebuie învățată să îl primească. Este datoria noastră, a adulților, să construim punți între aceste două lumi. Să fim mai răbdători, mai atenți și mai blânzi. Să privim dincolo de comportamente și să vedem copilul – cu bucuriile lui, cu fricile lui, cu nevoia lui imensă de a fi înțeles.

Pentru că atunci când lumea începe să înțeleagă, copilul începe să se deschidă. Iar în acel moment, se întâmplă ceva extraordinar: dincolo de tăcere, apare o legătură sinceră, reală, profund umană.